… eşti terminat. Au spus că nu mai poţi iubi niciodată. Că nu mai există nimeni pentru tine şi ar trebui să-ţi ţii dracului gura închisă şi să te târăşti mai departe. Spre nicăieri. Au spus că poţi să te îngropi liniştit, că bani pe ochi, că vată’n nas, că ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mâncat […]
Nemaifumând
Iar astăzi am privit cum Un pui de pescăruş încerca Să ajungă înapoi în cuib, Anemic. Plângând. La fel cum încercam eu, Cândva, să mă strecor, Pe acoperişuri, până la tine. Aproape inutil. Sperând.
Te-a durut cand ai cazut din Rai?
Era splendidă. Buclele-i savant coafate încadrau o alcătuire de linii fine, delicate, dar voluptuoase, o armonie lejer însiropată ce te îndemna să muşti din cea mai apropiată nectarină: numai să n-o răneşti. Un ten de alabastru şlefuit divin de un maestru cu har… iar ochii? Of, puteai să juri că vezi tot Universul ştiut şi […]
Respiră.
Trăieşti şi iubeşti doar cât ţine un fâlfâit alb de pescăruş. Dincolo de geam, în noapte.
ᑫ⅃ƎH
ᑫ⅃ƎH. Undeva în port.
A! Mor.
La eoni distanţă, te împiedici de răvaşele ei de amor, cazi şi-ţi rupi gâtul . Ce faci în cazul ăsta?
Iubeşte-o ca şi cum ar fi ultima femeie din lume.
Încerc un text în stilul ăla. Că cică aşa e trendul: să spui truisme de doi lei vechi, ca să dea laic tutele şi să preia şi să posteze pe reţelele sociale, ca să primească alte laicuri şi alte şeruri de la alţi tuţi şi tute. Stai să bag nişte Andre Rieu. Ş-am pornit: Când […]