Pentru că mi-e antipatic. Pentru că e fanfaron. Pentru că i-a prostit pe mamaie şi pe tataie şi pe toţi ăştia cu cefe groase şi pe toate plesnetele alea.

Pentru că, între anii 2000 şi 2003, pe când eram la foaia locală „Independentul”, actualmente „Liderul de opinie”, participam la şedinţele de Consiliu Local Municipal şi vedeam cu ce satisfacţie îşi trecea gaşca asta hotărârile de consiliu şi ce nervi aveau când madam Ecaterina Prodan, de la PRM, o mai lua câteodată pe arătură şi vota aiurea.

Pentru că, tot atunci, Valentin Popescu, directorul de la ziar, încerca să-mi bage pe gât dosare gata fabricate împotriva unui dujman de-al lui Mazăre, să-l bag pe ăla în cerneală. E vorba de Palaz, fost secretar general al Primăriei Constanţa şi fost prefect (care, apropo, mi-e şi el antipatic). Şi, când i-am zis lu’ Popescu: „Dom’le, ce-mi dai dumneata aici sunt hotărâri ale Tribunalului desfiinţate de Curtea de Apel. Deci, nu merge treaba aşa”, s-a lăsat la mâna lui şi a ales o coadă de topor să-i scrie mizeriile.

Pentru că, de când e el primar, Constanţa a devenit o cloacă în care e aproape imposibil să respiri: curve, hoţi, şmenari, combinatori, corupţi, parveniţi, lichele, jigodii, caftangii, frunţi înguste, proxeneţi, cluburi multe, cultură puţină.

Pentru că Younes Hamza şi badigarzi.

Pentru că, în scurtul timp petrecut la trustul lui de presă, am rămas siderat de cât de înspăimântător de spălaţi pe creier pot fi unii lătrăi de-ai lui.

Pentru că, atunci când am încercat să fac afaceri cu primăriile din judeţ pe motiv de website-uri şi căcat, acum câţiva ani, n-am avut loc de „nişte băieţi” cărora le era dator.

Pentru că n-ai loc să tragi o băşină în Constanţa de el şi-ai lui.

Pentru Cazino. Pentru mizeria aia din Portul Tomis înălţată în locul Yachting Clubului.

Pentru că Feri Predescu.

Pentru că în ANL-urile alea şi-au găsit loc aproape numai „cazuri sociale” din jurul lui.

Pentru că, sâmbăta trecută, era să o mierlim, eu şi prietenii mei, ŞI din cauza incompetenţei şi/sau corupţiei din administraţia lui: Beirutul nu avea reînnoită autorizaţia de funcţionare din partea Primăriei Constanţa pe anul ăsta, dar continua să funcţioneze.

Probabil o să-mi fac şi mai mulţi duşmani după textul ăsta. Dar era să crăpăm nevinovaţi sus, în Legendary, ŞI din cauza lui. Aşa că vă aştept, futu-vă în gât de limbrici.

Puştii de la TBC au ales nişte bucăţi greucene pe care să le cânte în seara asta, la Legendary Pub: „Youthanasia”, „Word Up”, „Master Of Puppets” parcă. Lângă scena aia improvizată, eu cu John ne holbăm la toboşar şi îi transmitem prin semne să lase frica deoparte şi să atace piesele cu ceva mai multă vlagă. Facem ping-pong cu miştocăreli: „Las’ să vezi cum e să cânţi sub presiune”, „Şi noi am fost ca tine, o să treacă” etc., etc.

Poză cu burţi, sub acoperiş la Legendary Pub. După doar câteva minute, locaţia s-a făcut scrum.

Mirela se hlizeşte ca de obicei şi ne trage în poză, râzând de burţile noastre. Pe partea ailaltă, aliniaţi la o tejghea de lemn, Indianu’, Crom şi Diesel sorb din halbe, hohotind la vreo poantă oarecare. Mai în spate, Tibi Duţu, Cristi Biba, Bogdan „Bat” Costea, Elvis Burlan şi Muja (MadDriven-ul adică), aşteaptă să termine de prestat băieţii de la TBC ca să se apuce să ne cânte şi ei ceva.

„Mă, ăştia şi-au luat instalaţie de fum?”, îl întreb pe John în timp ce privesc la nişte vălătuci groşi ce se tăvălesc spre noi dinspre scenă şi ne irită olfactivul. „Probabil. Sau poate ăştia mici au dat foc la scule de bine ce cântă”, rânjeşte el cu gura până la urechi. Dar stai aşa, că nu-i a bună: pute a un milion de prize prăjite, pe la felinarul roşu lângă care pozasem pentru Ţiri mai devreme ies fuioare de fum, iar băieţii de la TBC încep să se agite mai mult decât ar fi fost cazul.

Consumatorii aflaţi mai aproape de singura scară de acces în cârciumă încep să se bulucească spre parter, în vreme ce puştii îşi apucă în grabă chitările şi dau s-o zbughească spre ieşire. Răcnesc la ei din spate: „Nu vă înghesuiţi, berbecilor, roiţi-o în ordine şi fără panică, altfel nu mai ieşim de aici!”. Cred că m-au auzit, din moment ce se aliniază frumos şi toată lumea coboară în stradă. Mă uit la Tibi Duţu cum încearcă să deschidă uşa de la balcon, să intre ceva aer, dar ţi-ai găsit: afară, pe Tomis, ceea ce am crezut noi că e ceaţă nu e ceaţă. Închide-o, frate, la loc, că e nasol, şi hai să ne cotim, altfel ardem ca proştii pe-aici.

În stradă? Durere: toţi tuşesc şi lăcrimează, e un fum gros de nu se vede om cu femeie, iar pe bulevard două, trei, patru maşini de Pompieri încearcă să-şi facă loc printre tărăboanţele conduse de nişte cretini care cască şi ei gura la incendiu. Mişcaţi-vă rablele, fir-aţi ai dracului de cercopiteci, nu vedeţi că n-au loc ăştia pe unde să treacă?

„Bă, unde-i Diesel?”, strigă Indianu’ la Crom. Naiba ştie pe unde e, nu l-am văzut ieşind. După vreo câteva minute, Mirela mă trage de mânecă, îngrozită: „Ăla nu-i Diesel?”. El e: apare în cadrul uşii, ca o plăsmuire a tenebrelor, negru de fum, julit rău, tuşind, scuipând şi aproape târându-se. Îl ducem spre o ambulanţă şi urlăm la paramedici să ne dea un tub de oxigen, ceva. Dinspre Beirut apar val-vârtej nişte pompieri cărând o fată aproape leşinată. O pun pe targă: albul ochilor contrastază inuman cu restul corpului, negru tăciune. Un spasm de vomă îi transformă trupul într-un arc şi se îndoaie ca un briceag spre mine, gata-gata să cadă în cap. O sprijin să nu se ducă grămadă şi îi spun unei prietene care o bătea pe spate să înceteze: „S-ar putea să aibă arsuri, lasă paramedicii s-o urce în ambulanţă”.

Pe Diesel l-au cărat deja la spital. Rămăsese blocat la toaletă când a năvălit fumul peste el.

Zvonuri gârlă: ba că un cretin a dat foc unei mese de joc la cazinoul de sub Legendary pentru că pierduse o groază de bani; ba că două dansatoare s-au stropit reciproc cu benzină şi au luat foc; ba că a sărit în aer o butelie. Sorin Lucian Ionescu vine spre mine cu una din glumele lui cel puţin deplasate: „Siclitarule, ce-ai fumat acolo de a luat foc aşa?”. Dumnezeule, omul ăsta chiar nu se potoleşte niciodată!?!

Lângă mine răsare „Bat” Costea: are ochii înroşiţi şi înlăcrimaţi de la fum, gluga de la hanorac pe cap şi se uită pierdut spre podul unde deja flăcările dansează. „Aţi reuşit să salvaţi ceva din scule?”, îl întreb. „Da, vreo optzeci la sută. Dar toba mare a fost prea grea, n-avea cum să fie cărată, şi mie mi s-a prăjit un procesor. Numa’ treişpe milioane procesorul, fir-ar a dracului de treabă. N-am mai stat să scot cabluri şi alte alea”. Tibi deja a făcut două-trei drumuri până sus în bar, scoţând ce se mai putea, până când scara de lemn a luat foc şi a trebuit să rămână afară, suflând din greu.

„Micky… unde e Micky? Dar Nicoleta aia mică? Aoleu, Micky! Nico!” – fetele de la Beirut, îmbrăcate sumar şi sclipicios, tremură în stol. Machiajul li s-a dus dracului, ele tot încearcă să le sune pe colegele lor dansatoare, să vadă dacă şi cum au reuşit să scape. Dar n-au reuşit. Le-au scos pompierii după câteva ore.

Trei fete au murit la câţiva metri de noi, în vestiarul de la mansardă, într-un mod îngrozitor. Dumnezeu să le ierte! Alte patru persoane, printre care şi Diesel, s-au intoxicat cu fum. S-au născut a doua oară.